Prima reacție a lui Traian Băsescu, după votul în cazul Udrea: Probabil au crezut că e prea mult

Prima reacție a lui Traian Băsescu, după votul în cazul Udrea: Probabil au crezut că e prea mult
Publicat: 28/10/2015, 22:55

„Eu cred că au fost parlamentari care au plecat cu bilele. În niciun caz nu a fost confuzie. Cred că a fost altceva. Probabil că majoritatea a crezut că e prea mult. Dacă ar fi fost a doua oară probabil că o executau fără să clipească. Cred că s-au uitat și la celălat aspect, că e femeie. Să fii la cea de-a treia judecată e mult”, a declarat fostul președinte la B1Tv.

Băsescu a mai susținut că, în calitatea sa de președinte, nu a primit niciun fel de informare potrivit căreia Elena Udrea „ar fi într-un anturaj nepotrivit sau că ar face lucruri ilegale”.

„Îmi aduc aminte perfect de o informație care era o radiografie a sistemului de șpăgi din ministerul domniei sale (…) Îmi aduc aminte indiscutabil că era vorba de acest domn Gardean, și multe alte firme cu probleme și niște funcționari din minister. Știu că am pus mâna pe telefon și am vorbit cu dânsa, știu că i-a dat afară”, a susținut Băsescu.

Băsescu a mai spus că nu a avut nicio informare nici despre fratele său, Mircea Băsescu, care „s-ar putea să fi luat de la familia Bercea tot atâția bani cât a luat doamna Kovesi, adică zero”.

Elena Udrea va putea fi reținută, în condițiile în care rezultatul final al votului Camerei Deputaților privind cererea de reținere a fost de 123 de voturi pentru și 119 împotrivă, în timp ce solicitarea de arestare a fost respinsă.

Inițial, surse din comisia de numărare a voturilor au anunțat că cererea privind încuviințarea reținerii Elenei Udrea a fost respinsă de Camera Deputaților, fiind înregistrate 142 de voturi împotriva acestei solicitări și 119 „pentru”. Ulterior, aceleași surse au precizat că s-a decis ca voturile să fie renumărate întrucât au fost cazuri în care unii parlamentari au introdus mai multe bile în aceeași urnă.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
BBC: „Nu a fost un eșec. A fost trădare!” Un comandant ucrainean povestește cum rușii...
Lovitură pentru Digi RCS-RDS! Toți abonații din România ar trebuie să știe acest lucru
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
VIDEO | Efecte secundare devastatoare pentru regele Charles produse de chimioterapie. Informații de impact provenite...
Mihai Leu se luptă din nou cu cancerul de colon? Fostul pugilist, internat în spital....
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Vreau să fie și el la trei metri cum este fata mea”. Mama tinerei decedate...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cine va fi succesorul lui Putin?
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Se plătesc 300 DE LEI de persoană. Banii intră DIRECT PE CARD în fiecare lună
Băsescu a dat politica pe activism social. Fostul președinte a devenit ong-ist
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Julia și Sebastian schimb acid de replici! Roberta consideră că Julia este invidioasă: „Nu putem...
De ce au fost , de fapt, eliberați fiii vrăjitoarei Sidonia, după crima comisă în...
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Test de cultură generală. Ce este mai fierbinte pe Pământ decât Soarele?
×